România, învinsă de Germania cu 1-0, într-un amical al naţionalelor U20

Data:

Selecţionata de fotbal U20 a României a fost învinsă de Germania, cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci amical desfăşurat pe Arena ”Francisc Neuman” din Arad, potrivit Agerpres.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Robert Wagner (73).

Germania, net superioară fizic, a dominat jocul şi a ratat mai multe ocazii în prima repriză. A avut o bară prin Calhanoglu, care a încercat să-l lobeze pe portarul Borbei (28). Borbei, legitimat la Lecce, s-a remarcat la şutul lui Castrop (32). Fofana a reluat alături din doar patru metri, la cornerul care a urmat (32). Bobzien, Castrop şi Asllani au trecut pe lângă deschiderea scorului în min. 37. Bobzien a avut o acţiune personală în finalul primei reprize (40), dar Borbei a reţinut mingea şutată de jucătorul german.

În partea secundă, Pancu a schimbat sistemul de joc şi tricolorii au făcut faţă mai bine atacurilor în valuri ale adversarilor, care au fost din nou periculoşi prin Bobzien, care Borbei a respins şutul-centrare (61).

În min. 70, Borbei a respins salvator şutul lui Wagner de la 20 de metri, dar în min. 73 nu a mai putut face nimic în faţa aceluiaşi jucător, rămas singur la 10 metri, după o ieşire greoaie la ofsaid a defensivei noastre.

Prima ocazie clară de gol a echipei României a fost creată de Doru Andrei (86), care a şutat sub transversală, dar Noll a respins. Câteva zeci de secunde mai târziu (87), Perianu a ratat din doar 5 metri, voleul său trecând peste poartă.

România venea după un alt eşec, 1-2 cu Cehia, joi, la Chomutov, acestea fiind primele partide din mandatul noului selecţioner, Daniel Pancu.

România U20 a fost învinsă în deplasare de Germania U20 cu 4-0, în toamna anului trecut.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...