Eduard Novak: Stadionul Arcul de Triumf va intra în folosinţa gratuită a FR Rugby, doar dacă va fi folosit şi de alte sporturi

Data:

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că încearcă să găsească o soluţie pentru cedarea administrării stadionului Arcul de Triumf către Federaţia Română de Rugby, dar acest lucru se va întâmpla doar dacă vor fi organizate şi competiţii ale altor discipline sportive, potrivit Agerpres.

„Stadionul Arcul de Triumf este în administrarea Centrului Naţional Sportiv ‘Lia Manoliu’. Într-adevăr, noi ne dorim să găsim soluţii, ca să fie bine şi pentru federaţia de rugby, să fie legal şi pentru Ministerul Sportului, să fie bine administrat. Dar, indiferent dacă vom găsi o soluţie de partajare a acestui teren, şi să le dăm numai stadionul, o vom face numai cu condiţia ca şi alte sporturi, precum fotbalul, să poată să îşi desfăşoare activitatea acolo. Ideea noastră este de a folosi cât mai bine bazele sportive. Vreau să ştie toată lumea, stadionul este în administrarea CNS, rugby are prioritate, dar acolo vor putea juca şi alţii, şi fotbal, dar şi alte sporturi. Dacă vom găsi o soluţie să putem să partajăm din complexul acela numai stadionul şi va intra în folosinţa gratuită a federaţiei de rugby, se va întâmpla acest lucru numai cu condiţia în care va fi folosit şi de alte sporturi”, a declarat Novak la Sala Polivalentă din Capitală.

Acesta a menţionat că sunt discuţii pentru ca echipa de fotbal Dinamo să dispute în curând meciurile de pe teren propriu din Liga a II-a pe stadionul Arcul de Triumf.

„Istoric vorbind, îi înţelegem şi pe cei de la rugby, pentru că au administrat atâţia ani şi se schimbă poziţionarea. Sunt multe chestiuni tehnice, dar important este că Ministerul Sportului îşi doreşte şi vrea să sprijine federaţiile, ca să îşi poată desfăşura activitatea cât mai bine. În curând vom vedea şi fotbal pe acel stadion, sunt discuţii şi în curând Dinamo va juca pe Arcul de Triumf”, a adăugat ministrul Eduard Novak.

Stadionul Arcul de Triumf a fost modernizat de Compania Naţională de Investiţii în 2020, ulterior fiind trecut în administrarea Ministerului Sportului. Înainte de cedarea sa către CNI, administrarea arenei sportive era făcută de Federaţia Română de Rugby, care s-a arătat în mai multe rânduri nemulţumită de trecerea stadionului la minister.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Olăroiu, dezamăgit că naţionala EAU a ratat calificarea la CM 2026

Selecţionerul echipei de fotbal a Emiratelor Arabe Unite, românul Cosmin Olăroiu, a declarat, după ratarea calificării la Cupa...

Trump crede că fiul său îl va respecta mai mult după ce l-a primit pe Cristiano Ronaldo

Vizita superstarului fotbalului Cristiano Ronaldo la Casa Albă pare să-l fi făcut fericit pe Barron, fiul în vârstă...

UEFA a autorizat disputarea meciului FC Barcelona – Eintracht Frankfurt pe stadionul Camp Nou

Meciul dintre echipele FC Barcelona şi Eintracht Frankfurt, programat pe 9 decembrie în cadrul etapei a şasea a...

Preşedinta CIO pledează pentru menţinerea neutralităţii sportului

Preşedinta Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Kirsty Coventry, a subliniat că guvernele trebuie "să menţină neutralitatea sportului", atunci când...