Luis Suarez pleacă de la Nacional Montevideo

Data:

Internaţionalul uruguayan Luis Suarez, fostul atacant al echipelor FC Barcelona şi Atletico Madrid, se va despărţi de formaţia Nacional Montevideo la sfârşitul lunii viitoare, după încheierea Turneului Clausura al campionatului Uruguayului, a anunţat preşedintele actualului său club, Jose Fuentes, citat de presa sud-americană, potrivit Agerpres.

„Se încheie campionatul şi Suarez va pleca. Nacional îi permite să rămână în formă pentru Cupa Mondială. Este ceea ce noi am convenit, iar el a făcut un efort imens pentru a veni aici. Am făcut acest anunţ pentru a evita orice gen de aşteptări din partea fanilor”, a declarat Fuentes pentru postul de televiziune TNT Sports.

În vârstă de 35 de ani, Luis Suarez s-a lansat în fotbal la Nacional Montevideo (2005-2006), înainte de a face pasul spre fotbalul european, unde a evoluat la FC Groningen (2006-2007), Ajax Amsterdam (2007-2011), FC Liverpool (2011-2014), FC Barcelona (2014-2020) şi Atletico Madrid (2020-2022).

„El Pistolero” a revenit în vară la Nacional Montevideo, pentru a se menţine în formă în vederea CM 2022 (20 noiembrie – 18 decembrie), reuşind 4 goluri şi 3 assist-uri în opt meciuri disputate în Turneul Clausura al campionatului uruguayan.

Viitoarea destinaţie a lui Suarez ar putea fi Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), dar nu este exclusă nici revenirea sa pe Bătrânul Continent.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...