Manchester United este clubul cu cele mai exagerate transferuri din ultimul deceniu

Data:

Manchester United a efectuat cele mai mari cheltuieli excesive pe transferuri în ultimul deceniu, dintre cluburile din primele cinci ligi europene, conform unui nou studiu, citat de DPA, potrivit Agerpres.

”Diavolii Roşii” au cheltuit pentru 33 de transferuri între iulie 2012 şi noiembrie 2021 cu 238 milioane euro mai mult decât valoarea totală estimată a acelor jucători înainte de transferul lor de către modelul statistic dezvoltat de CIES Football Observatory.

Pe următoarele locuri pe lista cluburilor cu cheltuieli excesive se află Juventus Torino şi Paris Saint Germain, cu câte 234 milioane euro respectiv 162 milioane euro.

În Premier League, United este urmată în topul tranzacţiilor supraevaluate de Aston Villa (149 milioane euro) şi Chelsea Londra (135 milioane euro).

Doar trei cluburi din Premier League se află printre cele 36 de cluburi din Top 5 al ligilor europene care au cheltuit mai puţini bani pentru jucătorii transferaţi, faţă de evaluările iniţiale. Wolverhampton a plătit cu şapte milioane euro mai puţin, Tottenham (6) şi Brighton (1).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NBA – San Antonio Spurs, la a cincea victorie a sezonului, graţie vedetei Victor Wembanyama

Starul francez Victor Wembanyama a fost din nou decisiv pentru San Antonio Spurs, contribuind la cel mai bun...

Fanii lui Napoli au celebrat ziua de naştere a lui Maradona

O maşină ornată cu flori în culorile echipei de fotbal Napoli, albastru deschis, a circulat joi pe străzile...

Atletism: TAS a respins apelul sprinterului surinamez Asinga

Sprinterul surinamez Issamade Asinga a pierdut la TAS apelul împotriva unei suspendări de patru ani pentru dopaj, după...

Lionel Messi, cel mai bine plătit jucător din MLS, cu 20,4 milioane de dolari

Starul argentinian Leo Messi, de la Inter Miami, este cel mai bine plătit jucător din Liga profesionistă nord-americană...