Keita Balde a fost suspendat până în decembrie pentru încălcarea controlului antidoping

Data:

Internaţionalul senegalez Keita Balde a fost suspendat până pe 5 decembrie pentru o încălcare a controlului antidoping în Italia, a anunţat Spartak Moscova, actualul său club, măsură care pare să-i compromită participarea la Cupa Mondială din 2022, scrie AFP, citată de Agerpres.

Mijlocaşul „a fost suspendat de tribunalul naţional antidoping al Italiei până pe 5 decembrie pentru o încălcare a procedurii în timpul unui control antidoping, în timp ce juca la Cagliari”, a declarat Spartak într-un comunicat.

Clubul rus nu a oferit detalii cu privire la natura acestei „încălcări”, afirmând totodată că nu a fost depistată nicio substanţă ilicită în proba testată în acea zi.

Potrivit celor de la Spartak, Balde (27 de ani) nu se va putea întoarce la antrenamente decât cel mai devreme cu 22 de zile înainte de încheierea suspendării, conform regulamentelor FIFA.

Keita Balde, care a mai trecut pe la Lazio Roma (2013-2017) şi AS Monaco (2017-2021), a jucat la Cagliari sezonul trecut, în Serie A, înainte de a se alătura lui Spartak Moscova.

Suspendarea lui Keita Balde, care a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni cu Senegal în februarie anul trecut, îşi compromite serios şansele de a participa la Cupa Mondială din Qatar (20 noiembrie – 18 decembrie).

Senegal, care fac parte din Grupa A, va juca primul meci pe 21 noiembrie împotriva Olandei, înainte de a înfrunta Qatar şi Ecuador.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...