Un suporter al echipei Dinamo Zagreb a fost înjunghiat lângă stadionul San Siro

Data:

Un suporter al echipei croate Dinamo Zagreb a suferit răni uşoare după ce a fost înjunghiat în apropierea stadionului San Siro din Milano, înaintea meciului din Liga Campionilor cu AC Milan, informează presa italiană, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Cu puţin timp înaintea startului partidei, la care au asistat aproximativ 4.000 de suporteri croaţi, unul dintre fanii lui Dinamo Zagreb, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghiat în fesă, fiind transportat la spital, cu leziuni uşoare, conform agenţiei ANSA.

Potrivit autorităţilor italiene, 36 de suporteri croaţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru „identificare”. Douăzeci şi trei de fani sunt cercetaţi pentru diverse infracţiuni, în timp ce 20 dintre ei fac obiectul unei interdicţii pe stadioane.

În cursul dimineţii de miercuri, poliţia a confiscat fumigene, un baston telescopic şi mai multe cuţite, în urma controalelor efectuate în rândul susţinătorilor croaţi, potrivit ANSA.

Nu au fost semnalate incidente pe stadion, unde miile de suporteri croaţi au urmărit meciul de la ultimul etaj al peluzei nord, vizavi de ultraşii milanezi.

AC Milan a învins-o cu 3-1 pe Dinamo Zagreb, prin golurile lui Olivier Giroud (45 – penalty), Alexis Saelemaekers (47) şi Tommaso Pobega (77). Pentru oaspeţi a punctat Mislav Orsic (56).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...