Victorii pentru Real Madrid, Manchester City şi PSG, în Liga Campionilor

Data:

Real Madrid, Manchester City şi Paris Saint-Germain, trei dintre pretendentele la câştigarea trofeului, au obţinut victorii în etapa a doua a grupelor Ligii Campionilor, potrivit Agerpres.

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, a trecut cu 2-0 de RB Leipzig, prin golurile marcate pe final de Fede Valverde (80) şi Marco Asensio (90+1), după victoria cu 3-0 de la Glasgow, cu Celtic, de săptămâna trecută.

Manchester City, care a început cu o victorie la scor cu Sevilla, 4-0 în deplasare, a trecut la limită de Borussia Dortmund, cu 2-1, golul victoriei echipei antrenate de Pep Guardiola fiind marcat spectaculos de norvegianul Erling Haaland (84), transferat în această vară chiar de la Dortmund. Borussia a deschis scorul pe Etihad Stadium, prin englezul Jude Bellingham (56), dar City a egalat prin John Stones (80).

PSG a dispus cu 3-1 de Maccabi Haifa, în Israel, prin golurile lui Messi, Mbappe şi Neymar, după ce gazdele au marcat primele, prin Tjaronn Chery 24. PSG debutase cu o victorie acasă, 2-1 cu Juvetus.

”Bătrâna Doamnă” a suferit a doua înfrângere în competiţie, 1-2 acasă cu Benfica, deşi a deschis scorul rapid, prin polonezul Arkadiusz Milik (4). Joao Mario (43 – penalty) şi David Neres (55) au adus victoria lusitanilor, a doua în grupă după 2-0 cu Maccabi.

Napoli a bifat şi ea a doua victorie în grupă, 3-0 cu Rangers, la Glasgow, ratând şi un penalty.

Chelsea nu se regăseşte nici după demiterea lui Thomas Tuchel, remizând acasă cu RB Salzburg, 1-1, după eşecul surprinzător care i-a fost fatal tehnicianului german (0-1 cu Dinamo Zagreb).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...