Curse de alergare în Parcul Natural Văcăreşti, pentru construirea primului traseu sustenabil din Bucureşti

Data:

Organizatorii curselor de alergare din cadrul Sun Challenge, care va avea loc la 2 octombrie în Parcul Natural Văcăreşti, intenţionează să folosească fondurile strânse pentru construirea primului traseu permanent din Bucureşti, de 10 km, cu marcaje din materiale sustenabile, potrivit Agerpres.

„Vino să alergi pe 2 octombrie la Sun Challenge, competiţia organizată de Sun Plaza în Parcul Văcăreşti, în parteneriat cu Administraţia Parcul Natural Văcăreşti şi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti. Alege una dintre cele trei distanţe: 5, 10 sau 20 de km şi înscrie-te la cursă de pe cel mai natural traseu din Bucureşti! Sun Plaza găzduieşte în această toamnă cea de-a patra ediţie Sun Challenge, singura competiţie de alergare din Parcul Natural Văcăreşti, arie protejată şi unică în peisajul unei metropole, aflată în administrarea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti. (…) După ce în 2019 am făcut o maternitate pentru ţestoasele din parc, în 2021 am creat programe de conservare a vidrelor, anul acesta, contribuţiile tuturor alergătorilor vor ajuta la realizarea unui traseu de alergare permanent de 10 km în Parcul Natural Văcăreşti”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis, luni, AGERPRES.

Reprezentanţii organizatorilor afirmă că traseul va putea fi folosit în viitor de toţi iubitorii alergării din Bucureşti.

„Ne dorim ca acest traseu să devină foarte cunoscut şi frecventat de toţi alergătorii, astfel încât să revină în Parcul Natural Văcăreşti nu doar atunci când sunt curse de alergare, ci oricând vor să facă sport şi să se bucure de natură şi de liniştea din parc. Va fi un traseu offroad, cu marcaje pentru numărul de kilometri şi direcţiile de alergare, unde alergătorii se vor putea bucura şi de un punct de observare îndeaproape a ecosistemului parcului. Îl vom face cu materiale sustenabile, care nu dăunează mediului şi prietenoase cu animalele care trăiesc în parc: vidre, ţestoase de apă şi aproximativ 170 de specii de păsări”, a declarat Irina Studineanu, reprezentant Sun Plaza.

Contribuţiile de participare sunt diferite în funcţie de perioada în care se realizează înscrierea. Până pe 16 septembrie este perioada Early Bird: 80 de lei pentru proba de 5 km sau 10 km şi 90 de lei pentru proba de 20 km. În perioada 17 septembrie – 27 septembrie, participanţii plătesc 100 de lei pentru proba de 5 km sau 10 km şi 120 de lei pentru proba de 20 km.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Ferrari îi va aduce un omagiu lui Niki Lauda la Marele Premiu al Italiei

Echipa Ferrari va sărbători împlinirea a 50 de ani de la primul titlu mondial câştigat de Niki Lauda...

Comportamentul lui Isak de a forţa transferul ‘arată rău pentru fotbal’, consideră Alan Shearer

Fostul atacant englez Alan Shearer consideră că felul în care s-a comportat suedezul Alexander Isak, forţând un transfer...

Baschet masculin: Slovenia, ajutată de Doncic să se califice în optimile EuroBasket 2025

Selecţionata Sloveniei, condusă de starul Luka Doncic, s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de baschet...

Reeditare a finalei de anul trecut în semifinale la US Open, Arina Sabalenka – Jessica Pegula

Jucătoarea belarusă Arina Sabalenka, numărul unu mondial, o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula, numărul patru WTA, în...