Ovidiu Burcă: „Suntem amărâţi că nu am câştigat cu Steaua”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Ovidiu Burcă, a declarat, după înfrângerea cu 2-1 în meciul cu Steaua Bucureşti, că el şi jucătorii sunt amărâţi pentru că nu a reuşit să câştige, precizând totodată că în ciuda eşecului nu se gândeşte la despărţirea de formaţia alb-roşie, potrivit Agerpres.

„Sunt un pic trist pentru că în pofida faptului că am făcut un meci foarte bun pe care, spun eu, l-am controlat în proporţie de 90%, nu am reuşit să-l câştigăm. Aşa sunt însă aceste partide… iar azi la noi au fost două momente de neatenţie, o fază fixă şi un contraatac al lor şi aşa s-a scris soarta acestui meci. Eu rămân însă cu impresia unui joc consistent al nostru şi cu ocaziile create. Suntem însă amărâţi că nu am câştigat în seara asta”, a afirmat antrenorul la postul Digisport.

Burcă este convins că poate redresa situaţia echipei în perioada următoare.

„Sunt mulţi jucători noi, jucători străini printre ei, iar comunicarea nu e foarte bună. Lucrurile astea nu se pot crea peste noapte. Nu m-am luat cu suporterii la final. Ei sunt supăraţi, normal, s-au săturat să piardă şi să vadă Dinamo de atâta timp în situaţia asta. Sunt de înţeles din perspectiva lor, din perspectiva mea cred că trebuie să rămân cu picioarele pe pământ şi să văd care sunt soluţiile. Nu iau în calcul o despărţire de Dinamo pentru că eu ştiu ce am găsit aici când am venit. Eu cred că toată lumea a văzut azi progresul făcut de echipa asta. Într-adevăr, lipsesc punctele, dar victoriile vin atunci când se lucrează bine, iar pentru asta e nevoie de timp. Mergem în continuare pentru că eu cred că pot să redresez situaţia”, a explicat Ovidiu Burcă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz a trecut cu bine de primul obstacol la US Open, Reilly Opelka

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 2 ATP, l-a învins pe gigantul american Reilly Opelka (2,11 m) cu 6-4,...

Americancele Venus Williams şi Madison Keys au pierdut în primul tur la US Open

Legendara jucătoare americană de tenis Venus Williams, revenit luna trecută în circuitul profesionist, la vârsta de 45 de...

Gabriela Ruse, învinsă de Daria Kasatkina în primul tur la US Open

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de australianca de origine rusă Daria Kasatkina cu 7-5,...

Andrei Raţiu, integralist la Rayo Vallecano în meciul cu Athletic Bilbao (0-1) din campionatul Spaniei

Rayo Vallecano, echipa internaţionalului român Andrei Raţiu, a fost învinsă la limită în deplasare, cu scorul de 1-0,...