Răzvan Pîrcălabu a fost ales în Biroul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Lupte

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a fost ales, în Biroul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Lupte (UWW) în cadrul alegerilor desfăşurare la Belgrad, la congresul forului mondial, potrivit Agerpres.

Pîrcălabu, al cărui mandat se va întinde pe următorii 6 ani, a declarat, pentru AGERPRES, că a avut emoţii până în ultima clipă.

„Am trăit alegerile cu sufletul la gură. Exact ca şi la noi, când totul depinde de ceilalţi nu ştii la ce să te aştepţi. Chiar dacă eu mi-am făcut destul de bine treaba în ultimii ani, tot stai în tensiune până în ultima secundă ca să vezi negru pe alb. Eu am primit cele mai multe voturi dintre candidaţii noi. În clasament am fost al patrulea din cei şaptesprezece candidaţi. Am întrunit 79 de voturi, iar locul 1 a primit 83”, a spus el.

„Mă bucur că şase ani de acum încolo România va avea reprezentant în conducerea forului internaţional. După o pauză de treizeci de ani, de la Ion Corneanu nu am mai avut reprezentant la nivelul acesta”, a adăugat Pîrcălabu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Chivu (Inter Milano) – Liga Campionilor nu ar trebui subestimată niciodată

Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, este total concentrat asupra meciului cu formaţia Union Saint-Gillois, programat marţi seara...

Preşedintele FIFA promite ‘un Mondial’ Boliviei şi stadioanelor sale la altitudine

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a promis, luni, Boliviei, ţară cunoscută pentru stadioanele sale la...

Jaqueline Cristian, calificată în optimile turneului WTA 500 de la Tokyo

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA 500 de...

Superliga – etapa a 13-a – rezultatele şi clasamentul

Meciurile din etapa a 13-a a ediţiei 2025-2026 a Superligii de fotbal au avut loc de vineri până...