Alexandra Cadanţu-Ignatik, eliminată în optimile turneului de la Bari

Data:

Alexandra Cadanţu-Ignatik a fost învinsă de maghiara Reka Luca Jani cu 2-6, 6-3, 6-3, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bari (Italia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, potrivit Agerpres.

Cadanţu (32 ani, 178 WTA) s-a înclinat după două ore 13 minute de joc.

Românca a câştigat fără probleme primul set, cu 6-2, în actul secund a reuşit un break, preluând conducerea cu 3-2, dar a pierdut următoarele patru ghemuri şi setul (3-6). Jani a început bine setul decisiv, a avut 2-0, dar Cadanţu a câştigat trei ghemuri la rând (3-2). Ca şi în setul anterior, maghiara a luat următoarele patru ghemuri (3-6) şi a obţinut victoria.

Jani (31 ani, 133 WTA) are 3-1 în meciurile directe cu Alexandra Cadanţu, singura victorie a româncei venind în 2021, la Otocec, cu 6-3, 6-1, în optimile de finală.

Alexandra Cadanţu-Ignatik s-a ales cu un cec de 2.000 de dolari şi 15 puncte WTA.

La dublu, Andreea Amalia Roşca şi Ioana Loredana Roşca s-au calificat în semifinale, după 7-5, 6-3 cu italiencele Matilde Paoletti/Lisa Pigato, după o oră şi 22 de minute.

Româncele şi-au asigurat un cec de 1.500 de dolari şi 57 de puncte WTA la dublu, iar în penultimul act vor înfrunta principalele favorite, Andrea Gamiz (Venezuela)/Eva Vedder (Olanda).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Al-Ahli a demarat negocierile cu Lionel Messi, informează L’Equipe

Clubul saudit de fotbal Al-Ahli a demarat negocierile cu starul argentinian Lionel Messi, pe care doreşte să-l recruteze...

Turneul de la Wimbledon – Djokovic este în continuare cel mai bun pe iarbă, afirmă Ivanisevic

Sârbul Novak Djokovic este în continuare cel mai bun tenisman pe iarbă din circuitul profesionist, a afirmat fostul...

Turul Franţei – AG2R se retrage din sportul cu pedale; Decathlon preia ştafeta

După 28 de ani de prezenţă în sportul cu pedale, AG2R-La Mondiale predă frâiele echipei cicliste către Decathlon,...

Organizatorii de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru deficienţele sistemului electronic

Organizatorii turneului de la Wimbledon şi-au cerut scuze pentru erorile făcute de echipa de control a sistemului electronic...