Chelsea a ajuns la un acord verbal cu Graham Potter pentru postul de antrenor

Data:

Clubul englez de fotbal Chelsea a ajuns la un acord verbal cu antrenorul echipei Brighton & Hove Albion, Graham Potter, pentru ca acesta să preia formaţia londoneză, a anunţat Sky Sports, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Chelsea l-a demis pe germanul Thomas Tuchel, miercuri, la o zi după înfrângerea neaşteptată suferită pe terenul echipei croate Dinamo Zagreb (0-1), în prima etapă a grupelor Ligii Campionilor.

Clubul londonez a terminat campionatul trecut pe locul al treilea, dar acum este pe locul şase în Premier League, cu 10 puncte, după şase etape, pierzând meciuri cu Leeds United şi Southampton.

Tuchel o preluase pe Chelsea după demitere lui Frank Lampard şi a condus echipa de pe Stamford Bridge la câştigarea Ligii Campionilor în primul său sezon. Clubul a câştigat, de asemenea, şi Supercupa Europei şi Cupa Mondială a Cluburilor.

Presa britanică a relatat că Potter urmează să devină noul antrenor al echipei Chelsea înaintea meciului cu Fulham, de sâmbătă, pe care îl va juca în deplasare.

Graham Potter a condus-o pe Brighton până pe locul patru în clasament, cu şase victorii în acest sezon, un egal şi o înfrângere. Tehnicianul de 47 de ani a fost numit la Brighton în mai 2019 şi s-a clasat pe locurile 15, 16, respectiv 9 în cele trei sezoane în care s-a aflat e banca tehnică. El a antrenat formaţia galeză Swansea City în Championship înainte de a ajunge la Brighton.

Noii patroni ai clubului londonez, Todd Boehly şi Behdad Eghbali, ar fi gata să plătească o clauză de reziliere a contractului lui Potter pentru ca acesta să ajungă la Chelsea.

Presa a scris că Chelsea i-a contactat anterior pe argentinianul Mauricio Pochettino şi pe antrenorul echipei portugheze Sporting Lisabona, Ruben Amorim, iar pe lista opţiunilor s-au aflat francezul Zinedine Zidane şi antrenorul lui Leicester City, Brendan Rodgers.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...