Marius Lăcătuș, înainte de derby-ul Dinamo – Steaua: „I-am depășit și nu ne va mai egala nimeni vreodată”

Data:

Derby-ul Ligii a 2-a, Dinamo – Steaua, din cadrul etapei a 6-a, se joacă vineri, 9 septembrie, de la ora 21:30, pe Arena Națională din București.

Chiar dacă nu se mai luptă pentru titlul de campioană în prima ligă sau pentru locurile de cupe europene, ca în urmă cu mulți ani, cele două rivale vor să demonstreze că duelul dintre ele merită să fie numit în continuare El Clasico de România. Se anunță spectacol și în tribune, fiind bine cunoscută rivalitatea dintre cele două galerii.

Înaintea derby-ului , cel mai reprezentativ fotbalist al Stelei, Marius Lăcătuș, a oferit un scurt interviu pentru pagina oficială de Facebook a Stelei.

„Practic, pe vremea mea, în meciurile cu Dinamo se decidea lupta la titlu. Conta foarte mult forma de moment în meciul direct, pentru că valorile erau apropiate”.

Îmi amintesc cu mare drag de primele mele derby-uri cu Dinamo. Când i-am învins cu 3-0 și am marcat printr-un lob. Ei veneau după victoriile cu Hamburg, noi eram în reconstrucție și voiam să egalăm măcar performanțele lor sau ale celor de la Craiova. Uite că i-am depășit și nu ne va mai egala nimeni vreodată.

Ambițiile erau mari pe teren, dar ne respectam foarte mult după meci, pentru că ne întâlneam apoi și la echipa națională”, a declarat Marius Lăcătuș, cel mai titrat fotbalist român din istorie, cu zece titluri de campion câștigate cu Steaua București, Cupa Campionilor și Supercupa Europei.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Sinner şi Zverev au reuşit victorii fără probleme în primul tur la US Open

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat fără emoţii în runda a doua a turneului US Open,...

Sergio Busquets lasă să planeze îndoiala asupra viitorului său la Inter Miami

Fotbalistul spaniol Sergio Busquets, jucătorul echipei Inter Miami din Major League Soccer, a lăsat să planeze incertitudinea, marţi,...

Antrenorul Mircea Rednic şi-a reziliat contractul cu Standard Liege

Antrenorul român Mircea Rednic şi clubul belgian de fotbal Standard Liege au semnat, miercuri dimineaţa, rezilierea ''cu efect...

Debut dificil pentru Coco Gauff la US Open

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, campioană în 2023, a avut nevoie de aproape trei ore de joc...