Jucătorii nevaccinaţi din NBA vor continua să se testeze săptămânal contra Covid-19

Data:

Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) a publicat o versiune actualizată a protocolului său sanitar, astfel că purtarea măştii devine facultativă, spre deosebire de testarea împotriva Covid-19, care va fi obligatorie pentru jucătorii nevaccinaţi, informează cotidianul L’Equipe, potrivit Agerpres.

„Jucătorii din NBA şi angajaţii nevaccinaţi vor trebui să se supună unui test săptămânal pentru depistarea Covid-19 în acest sezon”, se arată în documentul transmis celor 30 de cluburi din NBA.

De asemenea, în document se specifică faptul că persoanele vizate nu vor putea călători la Toronto, în Canada. Vaccinaţii, în schimb – majoritatea din NBA – sunt invitaţi să-şi facă doza de rapel vaccinal pentru a prelungi protecţia lor împotriva Covid-19. Dar obligativitatea purtării măştii a fost retrasă pentru toată lumea.

„Am învăţat în ultimii doi ani şi jumătate să nu mai fac predicţii în ce priveşte Covid, ci doar să spun că trebuie să fim pregătiţi”, a declarat comisarul NBA, Adam Silver.

Sezonul NBA se va deschide oficial pe 18 octombrie, dar va fi precedat de tradiţionalele stagii de antrenamente de la finele lunii septembrie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Lewandowski şi Dani Olmo au revenit la antrenamentele echipei FC Barcelona

Atacantul Robert Lewandowski şi mijlocaşul ofensiv Dani Olmo au revenit la antrenamentele de grup miercuri, deşi nu se...

FRF, amendată cu 11.000 de euro pentru incidentele de la meciul România – Cipru (U21)

Federaţia Română de Fotbal a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a UEFA cu amendă de circa 11.000...

Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne (Napoli) a fost operat

Internaţionalul belgian Kevin De Bruyne (34 ani), accidentat la o coapsă, a fost operat miercuri la Anvers (Belgia),...

Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la...