Cupa Davis: Bologna, Glasgow, Hamburg şi Malaga vor găzdui grupele turneului final

Data:

Bologna (Italia), Glasgow (Marea Britanie), Hamburg (Germania) şi Malaga (Spania) vor găzdui, în perioada 14-18 septembrie, meciurile din grupele fazei finale a competiţiei masculine pe echipe Cupa Davis, a anunţat, joi, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), citată de AFP, potrivit Agerpres.

Fiecare oraş va găzdui o grupă cu patru echipe, naţionala ţării respective şi alte trei selecţionate, potrivit tragerii care va avea loc la 31 martie, la Londra (16:00, ora României), precizează ITF.

Forul mondial a menţionat că naţionala Canadei, învinsă în calificările de luna aceasta, a primit o invitaţie pentru faza finală. Iniţial, invitaţia fusese adresată Serbiei, dar echipa lui Novak Djokovic a primit în cele din urmă locul Rusiei, deţinătoarea trofeului, exclusă din cauza războiului cu Ucraina.

Cele 16 echipe care vor disputa faza finală de anul acesta sunt Croaţia, finalista de anul trecut, Serbie, Marea Britanie (invitate), Canada şi cele 12 echipe care au obţinut calificarea în martie – Germania, Argentina, Australia, Belgia, Coreea de Sud, Spania (3-1 cu România), SUA, Franţa, Italia, Kazahstan, Olanda şi Suedia.

Primele două clasate se vor califica în sferturile de finală, iar meciurile de pe acest tablou (sferturi, semifinale şi finală) se vor disputa în perioada 23-27 noiembrie, într-un oraş care va fi desemnat ulterior. Acesta ar putea fi Abu Dhabi, după cum a lăsat să se înţeleagă preşedintele Federaţiei franceze (FFT), Gilles Moretton.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Harry Kane consideră că a progresat datorită antrenorului Vincent Kompany

Atacantul englez Harry Kane a declarat pentru Daily Mail că a progresat datorită antrenorului său de la Bayern...

Novak Djokovic e ‘un tip genial’, consideră Arina Sabalenka

Liderul mondial al tenisului profesionist feminin, Arina Sabalenka, a explicat, într-un interviu acordat AFP, miercuri, că "adoră" să...

Fraţii Lukaku susţin că au fost ‘extorcaţi’ de familie după moartea tatălui lor

Fotbaliştii belgieni de origine congoleză Romelu şi Jordan Lukaku şi-au făcut publică disputa după moartea tatălui lor Roger,...

Messi anunţă ‘Cupa Messi’, un turneu cu cele mai bune echipe de juniori din lume

Argentinianul Lionel Messi a anunţat, marţi, că în luna decembrie va organiza, la Miami, "Cupa Messi", un turneu...