Echipamentul lui David Popovici a adunat donaţii de peste 40.000 de euro

Data:

Echipamentul dublului campion mondial şi european de înot David Popovici, scos la licitaţie în cadrul unei acţiuni caritabile, a adunat în mai puţin de o lună donaţii de peste 40.000 de euro, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Banii vor merge către Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială de junioare la canotaj, care se luptă cu o boală grea şi nu are unde să locuiască împreună cu cei trei copii ai săi cu vârste între 4 şi 8 ani.

Campania demarată de Hope and Homes for Children alături de campionul mondial David Popovici a adunat 2.650 de donaţii pentru casca şi ochelarii cu care a concurat la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta.

Campania găzduită de platforma hhc.galantom.ro/p/davidpopovici se va încheia vineri 26 august, la ora 14:00, iar unul dintre donatori va intra în posesia căştii şi a ochelarilor lui David, prin tragere la sorţi. Donaţia minimă care poate fi făcută este de 25 de lei.

Fundaţia Hope and Homes for Children a demarat în primăvara acestui an construcţia unei case cu trei camere pentru Florentina, în satul ei natal din judeţul Suceava, însă pentru finalizarea, mobilarea şi utilarea ei, erau necesare fonduri suplimentare.

„Acum, cea mai mare dorinţă a Florentinei se va îndeplini datorită ajutorului primit de la David şi de la atâţia oameni cu inimă mare – va putea trăi în siguranţă împreună cu copiii ei”, a afirmat Robert Ion, Director de Fundraising şi Comunicare la Hope and Homes for Children România.

„Îţi mulţumim, David, pentru că am putut, împreună, să construim una dintre cele mai de succes campanii umanitare de pe platforma Galantom! Le suntem recunoscători donatorilor care au făcut posibilă, într-un timp record, strângerea sumei care să-i asigure Florentinei şi familiei ei un viitor liniştit”, a mai spus Robert Ion.

Tragerea la sorţi va avea loc până cel târziu la data de 2 septembrie, numele câştigătorului urmând a fi anunţat pe https://hopeandhomes.ro/ şi pe canalele de social media ale Fundaţiei Hope and Homes for Children.

Suma totală donată în perioada campaniei va fi dublată de compania Genpact, care susţine Hope and Homes for Children încă din 2017.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rashford, în lotul lui FC Barcelona pentru meciul cu Chelsea; Pedri, absent

Atacantul Marcus Rashford, absent de la ultimul meci al Barcelonei din cauza gripei, a fost inclus în lotul...

F1: Şeful lui Ferrari îi cere lui Hamilton să se calmeze

Directorul echipei de Formula 1 Ferrari, Frederic Vasseur, i-a sugerat septuplului campion mondial Lewis Hamilton să se calmeze,...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Victorie clară pentru Fenerbahce în Super Lig

Fenerbahce, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a învins-o pe Rizespor cu scorul de 5-2, duminică,...