Instanţa a decis despăgubiri de 31 de milioane de dolari pentru fotografiile de la accidentul lui Kobe Bryant

Data:

Un juriu a condamnat, municipalitatea din Los Angeles la plata a 31 de milioane de dolari reprezentând daune şi interese, dintre care 16 milioane de dolari văduvei Vanessa Bryant, din cauza fotografiilor făcute de echipele de salvare la locul accidentului în care şi-a pierdut viaţa fostul mare baschetbalist Kobe Bryant, informează AFP, potrivit Agerpres.

În cadrul procesului dintre văduva lui Bryant şi municipalitatea din Los Angeles, aceasta a afirmat că a suferit o puternică cădere psihică în momentul în care poliţiştii şi pompierii din Los Angeles au fotografiat locul accidentului şi victimele, distribuind ulterior fotografiile altor persoane.

Cel puţin 11 angajaţi ai poliţiei şi 12 pompieri au distribuit fotografiile la 24 de ore după accident, conform avocaţilor văduvei lui Bryant.

În cadrul procesului civil de la Los Angeles, juraţii au decis să acorde 16 milioane de dolari Vanessei Bryant şi 15 milioane dolari lui Chris Chester, ale cărui soţie şi fiică şi-au pierdut viaţa, de asemenea, în tragicul accident de elicopter.

La rândul lor, avocaţii municipalităţii din Los Angeles nu au contestat că fotografiile ar fi fost făcute, dar au susţinut că nu au fost făcute niciodată publice.

Superstarul Kobe Bryant, fiica sa Gianna de 13 ani şi alte şapte persoane au decedat în acest accident de elicopter survenit pe 26 ianuarie 2020 la vest de la Los Angeles (California).

Kobe Bryant, supranumit „Black Mamba”, a încetat din viaţă la vârsta de 41 ani. El şi-a petrecut întreaga carieră la Los Angeles Lakers, echipă alături de care a câştigat cinci titluri de campion al NBA.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbaliştii Rodri şi Bonmati, printre laureaţii Premiilor pentru Sport din Spania

Fotbaliştii Rodrigo Hernandez şi Aitana Bonmatí au fost recunoscuţi joi drept cei mai buni sportivi ai anului 2023...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Nu va fi o partidă uşoară cu Unirea, îşi merită punctele din clasament

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, se aşteaptă la o partidă dificilă cu Unirea Slobozia, în etapa a...

F1: După ce a avut alergie la cai, Hamilton anunţă că are un nou hobby, călăria

Britanicul Lewis Hamilton, pilotul echipei de Formula 1 Ferrari, a declarat, recent, că după ce a călărit pentru...

Chelsea, privată de Cole Palmer încă şase săptămâni, a anunţat Enzo Maresca

Echipa engleză de fotbal Chelsea nu va putea conta pe starul Cole Palmer pentru o perioadă de încă...