Echipele României au cucerit medaliile de aur la Campionatele Balcanice de Tenis de Masă

Data:

Echipele României au cucerit medaliile de aur la cea de-a 47-a ediţie a Campionatelor Balcanice de tenis de masă, la Sarajevo, potrivit Agerpres.

După victorii cu Macedonia de Nord şi Italia (3-0 în ambele cazuri), în grupa preliminar, echipa feminină a României a învins Bulgaria cu 3-0, în sferturile de finală, prin punctele aduse de Adina Diaconu (3-0 cu Viktoria Persova), Andreea Dragoman (3-0 cu Ţvetelina Gheorghieva) şi Irina Ciobanu (3-0 cu Sidelya Mutlu), potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă.

În semifinale, tricolorele au trecut cu 3-0 de Grecia, graţie victoriilor reuşite de Andreea Dragoman (3-0 cu Dimitra Tsenkoura), Adina Diaconu (3-0 cu Aliki Kioufi) şi Irina Ciobanu (3-0 cu Malamatenia Papadimitriou).

În finală, România a învins Turcia cu 3-0. Adina Diaconu a întrecut-o pe Ozge Yilmaz cu 3-0, Andreea Dragoman a dispus de Simay Kulakceken cu 3-1, iar Irina Ciobanu a câştigat cu 3-0 meciul cu Ece Harac.

Din lotul României a făcut parte şi Alina Zaharia.

La masculin, România a învins Macedonia de Nord şi Albania în grupă, iar miercuri a câştigat în semifinale cu 3-1 în faţa Bulgariei. Hunor Szocs s-a impus în faţa lui Denislav Kodjabaşev cu 3-2, Iulian Chiriţă a cedat în faţa lui Petio Kraţev cu 2-3, dar Andrei Istrate l-a învins pe Ioan Velicikov cu 3-1 şi Hunor Szocs a câştigat duelul cu Petio Kraţev, scor 3-1.

În finală, România a întrecut Turcia cu 3-1. Hunor Szocs a debutat cu un eşec, 1-3 cu Sirzat Yilmaz, dar Iulian Chiriţă l-a învins pe Ibrahim Gunduz cu 3-2, Cristian Chiriţă a dispus de Ziver Gunduz cu 3-1, iar Hunor Szocs a adus punctul decisiv, în disputa cu Ibrahim Gunduz, scor 3-1.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...