UEFA va sancţiona zece cluburi, între care PSG şi Barcelona, pentru nerespectarea fair-play-ului financiar

Data:

UEFA intenţionează să anunţe un pachet de sancţiuni împotriva a zece cluburi europene de fotbal importante, printre care Paris Saint-Germain şi FC Barcelona, pentru nerespectarea Fair Play-ului Financiar în sezonul 2020-2021, anunţă presa britanică şi cea spaniolă, potrivit Agerpres.

Alături de cele două grupări, pe lista mai figurează echipele italiene precum Juventus Torino, Inter Milano şi AS Roma, conform ziarului Daily Mail.

Alte zece cluburi, între care şi Arsenal Londra, sunt sub supraveghere în ceea ce priveşte ultimul sezon, însă mai au încă timp să-şi prezinte conturile actualizate şi regularizate.

Sezonul în care au fost comise neregulile privind controlul economic coincide cu sosirea şi explozia pandemiei de Covid-19.

Regulile UEFA permit doar pierderi de 30 de milioane de euro pe parcursul a trei ani, dar cele legate de Covid şi cheltuielile pentru fotbalul feminin sau fotbalul de bază pot justifica o creştere, scrie la rândul său cotidianul spaniol AS.

În principiu, sancţiunile vor fi economice şi urmează să fie convenite cu cluburile. În cazul în care nu se ajunge la un acord, acestea vor fi rezolvate unilateral de către UEFA. Se presupune că aşa vor sta lucrurile şi în cazul cluburilor FC Barcelona şi Juventus Torino, care nu au în prezent o relaţie bună cu forul fotbalistic continental din cauză că susţin în continuare crearea unei Super Ligi, împreună cu Real Madrid.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...