O a treia victimă va fi audiată în procesul lui Benjamin Mendy

Data:

După două zile de pauză, în weekend, procesul fotbalistului francez Benjamin Mendy (28 ani), suspendat de un an de clubul său Manchester City, se reia luni la Crown Court din Chester, pentru a treia săptămâna de dezbateri, informează AFP, potrivit Agerpres.

În programul audierilor de luni este aşteptată mărturia unei presupuse victime, care îl acuză pe campionul mondial de agresiune sexuală, faptă care s-ar fi derulat într-o seară la domiciliul fundaşului francez din Prestbury, la începutul anului 2021.

Conform deciziei instanţei, declaraţiile tinerei femei vor fi înregistrate şi vor fi difuzate în faţa curţii înaintea unui contra-interogatoriu. Mai multe mărturii urmează să fie ascultate în acest caz.

Campion mondial cu echipa Franţei, Benjamin Mendy este judecat pentru mai multe cazuri de viol în Anglia, iar avocaţii acuzării în cursul procesului său l-au descris drept un „prădător” care şi-a abuzat victimele „vulnerabile, îngrozite şi izolate”.

În vârstă de 28 de ani, fundaşul francez, suspendat de un an de clubul său Manchester City, este judecat la Chester pentru opt violuri, o tentativă de viol şi o agresiune sexuală.

Mendy a negat toate capetele de acuzare care îi sunt aduse pentru perioada octombrie 2018 şi august 2021 la domiciliul său din Prestbury. El riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă.

Procesul foarte mediatizat care se desfăşoară la Crown Court din Chester urmează să dureze mai mult de trei luni.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...