70 de sportivi concurează în weekend la Campionatul Național de sărituri cu schiurile de la Râșnov

Data:

70 de sportivi de la șapte cluburi din țară vor concura, în perioada 14-16 octombrie, la Campionatul Național de sărituri cu schiurile de la Râșnov. Probele de sărituri pe iarbă artificială se vor desfășura în cel mai modern complex sportiv de acest tip din sud-estul Europei, iar, în urma competiției, se va stabili ierarhia internă pe baza pregătirii sportivilor din ultima perioadă, potrivit unui comunicat emis de Federația Română de Schi Biatlon.

Vineri, 14 octombrie, sunt programate probele individuale feminine și masculine la trambulina cu înălțimea de 71 de metri. Sâmbătă, 15 octombrie, au loc probele individuale feminine și masculine la trambulinele cu înălțimea de 18 și 38 de metri, echipe băieți și echipe mixt la trambulina cu înălțimea de 71 de metri. În ultima zi de concurs, duminică, 16 octombrie, se vor desfășura atât probe individuale cât și proba pe echipe băieți, toate la trambulina cu înălțimea de 97 de metri.

Sportivii vor evolua astfel pe toate cele patru trambuline din cadrul complexului de la Râșnov, pistele de aterizare fiind acoperite cu iarbă sintetică și udate cu apă, pentru a se asigura alunecarea conformă, se arată în comunicat.

Programul Campionatului Național de sărituri cu schiurile:

Vineri, 14 octombrie

14.30 – Ședință tehnică

15.30 – Probe individuale K 64 m fete + băieți

Premierea se va face duminică, după terminarea competiției

Sâmbătă, 15 octombrie

10.00 – Probe individuale pe K 15 m fete + băieți

Probe individuale pe K 35 m fete + băieți

Proba pe echipe băieți K 64 m

Proba pe echipe mixt K 64 m

Premierea pentru probele de pe K 15 m se va face sâmbătă, după terminarea competiției

Duminică, 16 octombrie

9.30 – Ședință tehnică

10.30 – Probe individuale fete + băieți

Proba pe echipe băieți

Premiere

Evenimentul este organizat de Federația Română de Schi-Biatlon, în parteneriat cu Primăria Râșnov, Consiliul Județean Brașov, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Ministerul Sportului.

Accesul pentru persoanele care vor să îi susțină pe sportivi este liber.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo, mijlocaşul echipei FC Barcelona, va fi indisponibil cel puţin o lună

Decisiv marţi în derby-ul cu Atletico Madrid (3-1) din La Liga, Dani Olmo, mijlocaşul ofensiv al lui FC...

F1: Oscar Piastri nu va participa la primele antrenamente libere de la Abu Dhabi

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) nu va participa la prima sesiune de antrenamente libere dinaintea Marelui Premiu de...

Delegaţie CIO, în inspecţie la siturile care urmează să găzduiască JO 2030

Înalţi oficiali sportivi francezi au întins covorul roşu încă de luni pentru o delegaţie a Comitetului Internaţional Olimpic...

Ceremonia de predare a torţei olimpice către Italia, afectată de vremea nefavorabilă

Ceremonia de predare a torţei olimpice pentru Jocurile de iarnă din 2026 către delegaţia italiană, joi, la Atena,...